Sau cum să transformi o generație de copii în experți IT
Se vorbește tot mai des în ultima vreme despre securitatea în mediul online, iar un program de educare este ce avem nevoie în această perioadă. Însă mulți dintre noi nu conștientizează ce pericole putem întâlni dacă nu ne preocupăm de acest lucru.
Unii au luat în serios acest lucru și au descoperit că este nevoie de educație în acest domeniu așa că au creat un proiect pilot pentru a vedea dacă există interes pentru acesta.
Este vorba de cei de la Bit Sentinel, au avut un real succes așa că în următorul an l-au transformat în concurs național adresat elevilor de liceu cât și studenților. Acest program de educare în securitate cibernetică s-a realizat în colaborare cu Orange România.
Ideea de concurs
Se numește UNbreakable România și se desfășoară în sezonul de primăvară-vară. Începe din luna aprilie cu etapa de antrenament, urmată de concursul individual programat pentru perioada 14-16 mai cât și de competiția pe echipe , derulată între 4-6 iunie.
Acesta s-a desfășurat pe platforma tehnică educațională CyberEDU.ro.
În continuare vă voi spune numele invitaților care au participat la acest program:
- Dan Cîmpean, General Director, CERT-RO
- Grațiela Măgdălinoiu, Președinte, ISACA Romania Chapter,
- Ioan Constantin, Cyber Security Expert Orange România
- Monica Obogeanu, Startup Programs Manager Orange România
- Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel
- Florina Dumitrache, Project Manager CyberEDU.
Inițiativa a fost menită pentru descoperirea de noi talente cât și pentru pregătirea viitorilor experți în domeniu. Este nevoie atât pentru piața locală, cât și pentru cea de nivel internațional.
În competiție au fost peste 600 de participanți înscriși.
Dan Cîmpean a avut numai cuvinte de apreciere și încurajare spunând că “mediul competitiv stimulează și evidențiază capabilitățile la nivel individual cât și de echipă.”
Fie că vorbim de capabilități tehnice sau de tip soft skills, este important de menționat faptul că domeniul cyber nu mai este de mult un domeniu strict tehnic.
Avem nevoie de un mix de abilități, avem nevoie atât de lideri cât și de specialiști pe diverse arii de activitate care să susțină competențele tehnice.
Iată ce spune CEO Bit Sentinel
„Ultimul an a marcat, la nivel global și local, o accelerare fără precedent a fenomenului de digitalizare. O vedem atât la nivel individual prin work from home și dezvoltarea comerțului online, cât și la nivel corporate prin nevoia de securizare a datelor companiei în noi scenarii de comunicare, muncă și colaborare.
Ce ne propunem noi prin UNbreakable România e să ne implicăm activ în dezvoltarea de programe și activități practice pentru noua generație de hackeri etici și ne face o deosebită plăcere să identificăm și să promovăm talentele locale care pot susține companiile în a face față atacurilor cibernetice atât de frecvente și sofisticate.
Toți participanții vor avea ocazia să experimenteze, să învețe și să pună în aplicare mecanismele esențiale ale securității informației. Securitatea cibernetică e ca un joc de șah, iar noi ne dorim ca toți cei care participă la concurs să devină specialiștii de mâine care fac o mutare decisivă pe tabla combaterii amenințărilor informatice”, a declarat Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel.
Educația este importantă
UNbreakable România este un concurs național organizat pentru liceeni și studenți din țară. Acesta îi ajută să-și îmbunătățească cunoștințele în domeniu. De asemenea este un început pentru cei care se pregătesc pentru o carieră în securitate cibernetică.
În 2020 s-a organizat concursul pilot la care s-au înscris peste 500 de participanți. Aceștia au fost elevi și studenți, reprezentând 16 universități și 62 licee din 39 de județe. Evenimentul validează necesitatea unor astfel de activități practice recurente.
Este foarte importantă educația în general iar în domeniul securității cu atât mai mult.
Menirea noastră este să informăm pentru ca voi să aveți cunoștințele necesare în ce privește siguranța în mediul online. Totodată trebuie să știți să vă feriți de pericolele care se află la fiecare click.
Aveți grijă de mediul privat al computerului vostru! Cineva stă la pândă pentru a vi-l accesa!
Eroare: Nu am găsit formularul de contact.